În colţ neşters de cer,
În zori, înspre Apus,
În pasărea de fier
Prin norii deşi urc sus.
Iarăşi în avion, deja am pierdut numărătoarea. De cînd am pierdut virginitatea zborului, anul trecut, se pare că norii puhavi m-au îndrăgit şi mă ademenesc în braţele lor tot mai des. Minunaţii nori, pe care nu demult îi priveam fascinat de jos în sus, acum înghit pasărea de fier în neantul luminos, ca mai apoi s-o arunce deasupra lor, unde măreţul soare îi mîngîie aripa cu razele sale. Acum se pare că mai des admir norii de sus în jos: un covor alb imaculat, puhav, pe care te-ai tăvăli cu mult haz. Din păcate asta e o plăcere accesibilă doar îngerilor. Păcat…
Totuşi acest covor imens pe alocuri e găurit de vîrfurile falnicilor munţi, care îşi au şi ei covorul lor alb – zăpada, deja ceva accesibil şi muritorilor de rînd. :)
Atunci cînd dispar norii, ochiului se deschide priveliştea Pămîntului: de la înălţimea zborului nimic nu se poate ascunde vizorului – totul e ca în palmă: cît de mici, invizibili chiar, sunt oamenii, pe cînd natura îşi arată în forţă frumuseţea şi măreţia, cea pe care noi, de jos, atît de des nu o observăm...cît de mult pierdem! Oraşe mai mari, mai mici, sunt ca nişte pete împrăştiate parcă la întîmplare printre munţi înalţi, lacuri adînci, cîmpii întinse, păduri dese – toate îşi continuă viaţa seculară: cu timpul unele se măresc, devin mai vizibile de la înălţimea zborului, dar toate rămîn în urma mea şi în final dispar în orizont, în locul lor apărînd alte pete, parcă la fel, dar totuşi diferite.
Aceleaşi avioane, aceleaşi simpatice stewardese, care cred că mă recunosc deja la faţă şi aşteaptă acelaşi răspuns “vin roşu” la întrebarea “ce doriţi de băut?”. Chiar acum savurez mica gustare caldă din carne, iar vinul roşu îi dă un gust special. Mă delectez cu vinul, iar această plăcere nu trebuie deranjată de alte activităţi, revin mai tîrziu.
După degustare de obicei vine timpul somnului, dar azi voi face o excepţie – mai scriu cîte ceva.
Eh, cît de tare aş vrea să scap de burta păsării de fier şi să zbor eu însumi, să mă tot alint printre nori, pînă în zori, să mă alătur la cocori, să mă străbată lungi fiori; s-admir de sus un peisaj vertical, grădini orizontale, încolţite din ploi torenţiale...
O, nu... te rog, nu dispărea... fuge de mine. Inspiraţia – cea despre care vorbeam cu Eminescu, atunci cînd, la şcoală fiind, îl jucam pe Creangă. Oare s-ar fi gîndit vreodată Creangă că cineva, din cer, de după nori, se gîndeşte la el? Chiar dacă a avut aşa gînduri, nu cred că se gîndea la mine, zburînd în burta unei păsări neînsufleţite, de fier. :)
Zburînd des, deja toată procedura pînă a ajunge în avion o pot trece cu ochii închişi, fac totul automat. Cînd se anunţă îmbarcarea nu mă grăbesc la poartă, ci continui sa mă înfrupt cu ultimele ştiri, captate cu iscusinţă de către dispozitivul ăsta inteligent prin unde invizibile. Cînd coada la poartă se termină, trec şi eu, fără rînd desigur, în autobuzul plin de oameni, care deja reuşiseră să se sature de aşteptat. Urcînd printre ultimii în autobuz, evident că în avion intru printre primii: din fericire nu toţi îşi dau seama de legitatea asta :). Şi aici iar mă întîmpină feţe cunoscute, dar care, se pare, îşi stăpînesc emoţiile şi cu un zîmbet îmi urează un standard bun-venit de parcă m-ar vedea pentru prima dată (dar în ochii lor citesc contrariul ;) ).
„Boarding completed, headcount please” – sună un pic cam înfricoşător, de parcă acuş vine cineva să ne taie capurile şi apoi să numere trofeul. Mai tîrziu însă procedura se adevereşte a fi destul de inofensivă.
Motoarele-mi cîntă, îmi şuieră-n minte,
Privesc peisajul de jos, de el iau aminte.
Oare îmi pare, sau eu merg pe mare,
Că vîntul din Nord, sufl-avionu’, tresare...
Şi iată că din nou, neobservat, timpul ca nisipul s-a spălat şi pe Pămînt, iar, am aterizat, lăsînd în urmă înc-un zbor ce nu va fi uitat. Vreo două gînduri rupte scriu, deci după un nou zbor încă sunt viu: cînd soarele va înnopta pot merge-n pat, ca mîine să privesc, din nou, la cer neînsetat.
În dreapta mea din nou aripa
Şi un peisaj ca de creion,
Răpit de cer voi fi în clipa
Cînd voi urca în avion...
